Ziua Constantin Brâncuși – Expoziție tematică, la Biblioteca Județeană

19 februarie a fost declarată zi de sărbătoare naţională, potrivit Legii nr. 305/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 901 din 4 decembrie 2015 şi intrată în vigoare trei zile mai târziu. 19 februarie este data la care, în anul 1876, în localitatea Hobiţa, s-a născut sculptorul român Constantin Brâncuşi.

În expunerea de motive ce a însoţit propunerea legislativă, erau invocate următoarele aspecte: „Constantin Brâncuşi, «părintele sculpturii moderne», cum a fost denumit prima dată de America, s-a născut pe 19 februarie 1876 în Hobiţa, România. Este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, iar ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal.

Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii, făcând din naţiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră, pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuşi, să declarăm ziua lui de naştere sărbătoare naţională”.

Ponind de la aceste considerente, Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” vă invită la expoziția dedicată celebrării marelui sculptor, care include elemente de filatelie și de numismatică, în perioada 17 – 21 februarie 2020, Secția Împrumut Carte pentru Copii.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.