Spread the love

O tânără botoșăneancă de la Colegiul Național „A. T. Laurian” a adus la Botoșani premiul al III-lea în cadrul Olimpiadei Naționale de Limbă Franceză. Deși este în clasa a XII-a și se implică în numeroase proiecte locale de voluntariat, fata reușește să facă performanță și în plan școlar.

Manuela Hlușcu este tânăra care a urcat județul Botoșani pe podiumul Olimpiadei Naționale de Limbă Franceză, în ciuda faptului că timpul ei este împărțit în diferite direcții: voluntariat la Asociația B-Right Media, dar și la programul „Ajungem MARI”, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Botoșani. Numeroasele activități, pe care le desfășoară cu și pentru tineri și copii, nu o împiedică să își dezvolte pasiunea pentru franceză și să contribuie la prestigiul botoșănenilor la nivel național.

Manuela este elevă la profilul de regim bilingv-franceză, afirmând că îi place această limbă încă de când a luat primul contact cu aceasta: „Mi-a plăcut de când am început s-o studiez, din clasa a cincea. Voluntariatul a trecut puțin pe planul doi, ca sa mă pot concentra pentru olimpiadă (și în continuare pentru bacalaureat), dar nu renunț la el. Etapa națională a avut loc la Buzău. A fost foarte bine organizat, am avut condiții bune, per total cea mai frumoasă experiență la olimpiadă de până acum”., a punctat Manuela.

Tânăra a obținut anul trecut locul al II-lea la nivel de țară, în cadrul aceleiași olimpiade.

Facebook Comments
http://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2018/04/FB_IMG_1523052422658-683x1024.jpghttp://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2018/04/FB_IMG_1523052422658-150x150.jpgRoxana AiacoboaeiDiverseLocaleOlimpiada Națională de Limbă Franceză,premiu,Voluntariat Botosani
O tânără botoșăneancă de la Colegiul Național „A. T. Laurian' a adus la Botoșani premiul al III-lea în cadrul Olimpiadei Naționale de Limbă Franceză. Deși este în clasa a XII-a și se implică în numeroase proiecte locale de voluntariat, fata reușește să facă performanță și în plan școlar. Manuela Hlușcu...