Spread the love

O comună din județ a fost gazda unui eveniment de suflet pentru localnici: preotul paroh a lansat o scriere proprie despre originile și istoria comunei, despre meleagurile din jur și locuitorii acestora.

Așezări la obârşia Cozancei” este cartea lansată duminică, 4 februarie, de către preotul Neculai Salaru, la Căminul Cultural al Comunei Lunca. După cum a prezentat și acesta, scrierea cuprinde analiza unor documente publicate integral, a impactului unor evenimente care au marcat istoria locurilor, dar și inserări ale unor experiențe personale ale autorului: „Mi-am descris și propriul profesor, pentru a sugera o provocare pentru profesorii de acum„.

La lansare au fost prezenți atât o parte dintre localnici, care au umplut sala până la refuz, primarul comunei, Marcel Marcu, preotul, dar și doi invitați speciali: fostul vicepreședinte al Senatului Ion Solcanu și președintele Consiliului Județean Costică Macaleţi.

Despre lansare, Marcel Marcu a spus că îl consideră „un moment special, un moment deosebit, întrucât această carte va face cinste comunei„. Costică Macaleţi a declarat: „Mă bucur că locuitorii comunelor lasă în urmă lucrări despre originile lor. Mă bucur de fiecare dată când vin la Lunca„.

În încheiere, Ansamblul „Comorile Luncii” și copiii talentați ai comunei au animat atmosfera prin dansuri și cântece populare.

Facebook Comments
http://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2018/02/IMG_20180207_152545.pnghttp://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2018/02/IMG_20180207_152545-150x150.pngRoxana AiacoboaeiEvenimenteAsezari la obarsia Cozancei,comuna Lunca,lansare de carte,Neculai Salaru
O comună din județ a fost gazda unui eveniment de suflet pentru localnici: preotul paroh a lansat o scriere proprie despre originile și istoria comunei, despre meleagurile din jur și locuitorii acestora. „Așezări la obârşia Cozancei' este cartea lansată duminică, 4 februarie, de către preotul Neculai Salaru, la Căminul...