Tichete sociale pentru persoanele vârstnice din municipiul Botoșani

tichete-sociale-persoanele-varstnice-din-municipiul-botosani

Primaria municipiului Botoșani împreună cu Serviciul Public Local de Asistență Socială Botoșani a demarat punerea în aplicare a prevederilor HCL nr.380/2014 pentru acordarea unor beneficii de asistență socială, sub forma tichetelor sociale, persoanelor vârstnice din municipiul Botoșani.

Se estimează un număr de aproximativ 3600 beneficiari, pensionari ai sistemului public de pensii cu un venit de cel mult 700 de lei și care îndeplinesc și condiția de persoană vârstnică, respectiv cei care au împlinit sau împlinesc până la sfârșitul anului în curs vârsta de 60 de ani.

Tichetele sociale se acordă la solicitarea scrisă (prin completerea cererii tip al cărui model va fi disponibil atat la sediul Serviciului Public Local de Asistență Socială Botoșani, cat si pe site-urile Primăriei Botoșani – www.primariabt.ro/ și al Serviciului Public Local de Asistență Socială Botoșani – www.splasbotosani.ro), a persoanei îndreptățite/ a reprezentantului legal sau a unui aparținător al acesteia.

Cererile completate împreună cu actele anexate vor fi depuse la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială Botoşani, în strada Săvenilor nr. 12, începând cu data de 2 martie 2015.

Beneficiarul sau reprezentantul legal poate ridica tichetele de la sediul Primăriei municipiului Botoşani, din Piaţa Revoluţiei nr. 1, Camera 2, începând cu data de 16 martie 2015, conform următoarei programări:

• Numele începând cu litera A în data de 16.03.2015;
• Numele începând cu litera B în data de 17.03.2015;
• Numele începând cu litera C în data de 18.03.2015;
• Numele începând cu literele D, E, F în data de 19.03.2015;
• Numele începând cu literele G şi H în data de 20.03.2015;
• Numele începând cu literele I, J, K în data de 23.03.2015;
• Numele începând cu litera L în data de 24.03.2015;
• Numele începând cu litera M în data de 25.03.2015;
• Numele începând cu literele N şi O în data de 26.03.2015;
• Numele începând cu litera P în data de 27.03.2015;
• Numele începând cu literele R, S, Ş în data de 30.03.2015;
• Numele începând cu literele T, Ţ, U în data de 31.03.2015;
• Numele începând cu literele V şi Z în data de 01.04.2015;

În situaţia în care beneficiarul nu se poate prezenta personal să ridice tichetele, acestea pot fi ridicate de reprezentantul legal în baza actului de identitate în original al beneficiarului, cât şi al său.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.