Spread the love

In aceste vremuri, empatia pare a fi devenit o notiune exilata pe o insula a egoismului feroce, a unui egocentrism intunecat. Colaborarea sociala se face pe repezeala, fortat, interesat si nici incendiul cel mai mare nu satura coacerea turtelor fiecaruia in parte. Se merge pe ideea ca traim intr-o societate organica in care oricare dintre noi ne aducem contributia la dezvoltarea ei, la bunastare, relationare eleganta, frumoasa, in respect fata de valori si de cei din jur.


Viata ne exclude de multe ori norocului, sansei si adesea uitam in clipe de durere sau necaz ca nu suntem singurii care sufera si ca multi altii indura suferinte de neimaginat. Si uitam ca personalitatea nostra, ca indivizi, nu se naste, nu exista, nu se dezvolta decat raportat la intregul social. Nu poti fi profesor fara elevi, brutar fara agricultori, sofer fara constructori de strazi, politician fara alegatori, presedinte fara tara, fara popor, popor fara stramosi si fara urmasi.


Ceea ce primim de la viata, ne ajuta sa supravietuim destul de usor dar cu darul e mai complicat. Putem invata de la natura de la pom, de la o floare care nu infloreste comparativ cu alta floare, ci doar pentru ca asta este menirea ei si are nevoie doar de un bulgare de huma si un strop de apa. In schimb, ne daruieste, culoare, parfum, lumina, frumusete si fructe asteptand culegerea recunoscatoare, nelasand crengile sa se rupa – de prea mult rod si lipsa de copii.


Walt Whitman spunea ca – zorelele de la fereastra ma bucura mai mult decat toata metafizica din carti.


Ar fi bine sa ne aplecam spre binele simplu, clar, limpede, al acestei vieti si sa intelegem ca fiecare din tre cei din jur are nevoie de blandete pentru ca fiecare poarta o cruce grea.


Am facut aceasta introducere deoarece am vazut in aceste zile o incrancenare prea mare la cei care au participat la alegerile recente. Dirijati foarte usor de anumiti oameni politici {ca demnitari nu le pot zice, ideea de demnitate este o notiune nobila}. Este mare pacat ca se uita scopul dreptului de a alege, se minimalizeaza aptitudinea de a cumpani faptele, lucrurile, binele comun.


Se afiseaza atitudini manipulate, directionate, se imbratiseaza zeflemeaua, luarea in ras a unor chestiuni deosebit de importante, este cu atat mai trist si mai grav din partea celor mai in varsta, cu experienta multor suferinte, chestiuni care ne imbraca viitorul in roz sau in negru tratate cu multa usurinta sau indiferenta. Cadem in capcana unor foloase imediate, marunte chiar, transformandu-ne in piese mecanice, intr-o societate mecanica si ca miscare dar si ca gandire.


Feedback-ul este automatizat de gust, pipait, idealurile, visurile, sperantele raman inchise in cutia Pandorei. Il uitam pe Mihai Eminescu, un martir al acestui neam, vizionarul si patriotul nostru, poet national care afirma, printre atat de multe altele valabile prea dureros si acum – Greselile politicienilor sunt crime pentru ca ele distrug viitorul unei generatii intregi.


De aceea am privit cu tristete cum multi dintre romani au votat politicieni corupti, au respins cu un NU {convins sau cumparat} demersurile pentru o justitie independenta. Este mare pacat ca nu putem fi noi insine, gandind macar la copiii nostri, altfel decat din umbra unui existentialism de rutina, inmuind painea tot in amarul dezinteresului, al indiferentei si renuntarii la vis, imbratisand somnul unei natiuni, care iata, naste monstri ai hotiei, crimei, saraciei, analfabetismului si incompetentei creaturi infame care ne distrug vietile.


Sa incercam sa facem altfel de alegeri, mai responsabile, o altfel de politica, de fapt, gandind la politica intr-un mod in care acesta sa insemne totalitatea ideilor, gandurilor, faptelor, atitudinilor, discutiilor si colaborarilor pentru binele societatii si nu pentru interesele de grup a unor anumite gasti de cartier care isi spun partide.


Pentru ca suferinta atator ani in care am rabdat si am sperat sa nu fie zadarnica, pentru a nu se mai repeta aceleasi stari de fapt in care se moare in spitale, se moare pe sosele, se moare de frig in propria casa, se moare de foame in copilarie, se moare ucis de talhari, se moare in strainatate, alungat din tara de saracie, se moare in gradinite in fose septice, se moare in scoli cu tavane prabusite, se moare la serviciu de epuizare, se moare de dor, de neputinta, prin sinucidere fizica se moare spiritual, se moare ca om foarte viu care sub alte vremuri avea o sansa mai dreapta.


In toate aceste imprejurari parca nimic nu conteaza decat propria burta, imbuibarea, puterea, averea. Oportunistii sunt ca furnicile, iar noi ca in Mos Ion Roata si Unirea.


Traseistii de partid si interese { ca ideologia nu inseamna nimic} stau la panda sa vada bolovanul ridicat si apoi sa-si puna amprenta pe actul facerii. Isi calculeaza umanitatea in procente, nu in fapte bune, impart ulei si faina tot din banii saracilor si umbla in buzunare cu aplauze inregistrate. Obosesc poporul cu nesimtirea lor, cu ignoranta crasa fata de jalba generala vesnica, se pare, pentru romani, luand decizii aberante si distructive sub mantia imunitatii, a functiei, a nesimtirii si insolentei.


Pe cand noi platim.


Bugetul ar trebui sa ajunge unui trai decent dar daca un om simplu, da la stat intr-un an, sa zicem vreo 10.000 de euro, de ce trebuie sa apara un Dragnea sau o Udrea { si sunt mii ca ei} sa-si ia prin fraudarea bugetului, haine de lux, proprietati, masini. Vacante, etc. si sa fie in continuare votati?
Impozitul meu pe munca, vreau sa-l dau spitalelor, orfelinatelor, scolilor. Zece mii de euro pe an. Nu pe o pereche de pantofi de trei mii de euro, pe o haina de blana si o geanta cu cristale de vreo doua mii de euro, ca uite asa, Adio munca mea pe un an! Exemplele sunt nenumarate, licitatii trucate, preturi astronomice, furturi pe fata.


Sunt pentru o seriozitate ridicata la absolor in ceea ce priveste inteligenta participarii la vot, a judecarii corecte a alegerii, a imbratisarii viitorului nostru si al copiilor nostri si nu a foloaselor banale si de moment si cu atat mai putin a devenirii noastre in uneltele intereselor personale ale falsilor demnitari.


Sa votam cu inima, nu cu punga, sa alegem cu lipsa de egoism, sa intelegem ca binele tuturor se rasfrange direct si in binele personal, asa cum deciziile noastre influenteaza viata celorlalti.


Sa excludem falsii, vandutii, oportunistii, traseistii, infractorii dovediti, puscariabilii si toti crocodilii care au inghitit seninul acestui neam.
Sunt sigur ca generatia care ne urmeaza vor fi mai putini orbi, vor fi mai determinati, mai buni, mai romani.


“Toate drumurile care nu pornesc din inima ta, sfarsesc fara tel.” Ole Wivel

Autor text: Calin Abrahamfi

Facebook Comments
http://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2019/06/singuratatea-alegatorului-de-cursa-lunga.jpghttp://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2019/06/singuratatea-alegatorului-de-cursa-lunga-150x150.jpgOvidiuActualAmintiri din BotosaniCampanii 4BotosaniDiverseInformatii UtileLocalePromovariViata in Botosanialegatori,alegeri,Botosani,plus,Romania,voturi
In aceste vremuri, empatia pare a fi devenit o notiune exilata pe o insula a egoismului feroce, a unui egocentrism intunecat. Colaborarea sociala se face pe repezeala, fortat, interesat si nici incendiul cel mai mare nu satura coacerea turtelor fiecaruia in parte. Se merge pe ideea ca traim intr-o...