Sâmbătă are loc deschiderea oficială a Târgului Agro-Zoo Popăuți

statiunea-popauti-Botosani-harta

Deschiderea oficială a Târgului Agro-Zoo Popăuți  va avea loc pe data de 21 septembrie în spațiul pus la dispoziție de Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți.  

Importanța evenimentului găzduit de județul Botoșani, aflat acum la ediția a IV-a,  atrage în fiecare an numeroase personalități din lumea politică, dar și cercetători de prestigiu din domeniile agricol și zootehnic.

În cursul zilei de duminică, alături de președintele Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu se va afla Vice Prim-ministrul României, Daniel Chițoiu, care datorită competențelor sale îndeplinește și funcția de Ministru al Finanțelor Publice.

Târgul Agro-Zoo Popăuți se adresează tuturor botoșănenilor, fiind unul dintre puținele evenimente accesibile atât persoanelor mature dar în aceeași măsură și copiilor de orice vârstă.

Consiliul Județean Botoșani și președintele Florin Țurcanu se așteaptă la o participare numeroasă din partea locuitorilor județului Botoșani, dar și a celor din întreaga țară interesați de acest eveniment. Pe parcursul celor două zile de desfășurare a evenimentelor, președintele Florin Țurcanu a pregătit participanților o sumedenie de surprize.

==================================================================
Fii si tu membru al comunitatii 4Botosani.ro – Pentru Botosani, o noua atitudine!
==>> Primeste prin email cele mai recente articole!
==>> YM (id mess): pentru4botosani
==>> Facebook: 1. da un like pe pagina noastra sau 2. adauga-ne ca prieteni
==>> Twitter: http://twitter.com/#!/4Botosani
==>> YouTube: www.youtube.com/user/4Botosani
==>> Daca ti-a placut acest articol recomanda si altora folosind taburile de mai jos:
Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.