Șah între generații în parcul “Mihai Eminescu” din Botoşani

Trei surori pasionate de șah le-au lansat, sâmbătă dimineață, o provocare bătrânilor care joacă în fiecare zi, acest sport, în parcul Mihai Eminescu. Fetele s-au încris în competiția lansată de membrii clubului de jurnalism “Micii reporteri”, organizată cu prilejul primului an de la apariția ziarului Buzz.

“Șahul între generații”, așa s-a numit competiția desfășurată, sâmbătă, de la ora 9.00, în parcul “Mihai Eminescu”. Aceasta i-a pus față în față pe bătrânii care joacă șah în parc cu trei dintre membrele clubului sportiv. Irina, Nicoleta și Ioana Zoițanu au încercat preț de mai bine de o oră să-l pună în dificultate pe mai experimentatul Constantin Ciobanu. Bătrânul le-a bătut pe fete fiind câștigătorul marelui premiu. El a primit o diplomă și o cupă acordată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, însă a recunoscut că fetele pasionate de sportul minții au pus de câteva ori probleme adversarului.

“Sunt bune, cu una dintre ele chiar am jucat, dar cred că sunt și emoționate acum. Se cam grăbesc. Mai trebuie să participe la astfel de competiții ca să se obișnuiască”, a spus Constantin Ciobanu.

Competiția a reunit la start, în afară de cele trei surori și bătrânul câștigător, și pe Petre Hrițcu și Marius Pădurariu. Cu cei doi din urmă fetele au jucat, în afara concursului încă o partidă, reușind să câștige de data aceasta. Irina Zoițanu a jucat șah cu cel mai vârstinic competitor al zilei și anume cu Petre Hrițcu de 84 ani. Acesta le-a declarat micilor reporteri prezenți la eveniment că joacă șah de peste 50 de ani, din plăcere, și a transmis pasiunea sa și nepoților.

Competiția a fost susținută de magazinele Admir, Direcția Județeană de Sport și Tineret Botoșani, Centrul Europe Direct Botoșani, Clubul Sportiv Botoșani. Marele premiu câștigat de Constantin Ciobanu a constat într-o diplomă și o cupă. Premiul I a revenit Irinei Zoițanu și a constat într-un trofeu și o diplomă. Premiul II a fost câștigat de Ioana Zoițanu, aceasta primind o diplomă și o pungă de dulciuri, iar premiul III a revenit Nicoletei Zoițanu care a câștigat un DVD cu povești și o diplomă.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Pentru a vedea toate imaginile de la acest concurs de sah click aici!

==================================================================
Fii si tu membru al comunitatii 4Botosani.ro – Pentru Botosani, o noua atitudine!
==>> Primeste prin email cele mai recente articole!
==>> YM (id mess): pentru4botosani
==>> Facebook: 1. da un like pe pagina noastra sau 2. adauga-ne ca prieteni
==>> Twitter: http://twitter.com/#!/4Botosani
==>> YouTube: www.youtube.com/user/4Botosani
==>> Daca ti-a placut acest articol recomanda si altora folosind taburile de mai jos:
Facebook Comments

One thought on “Șah între generații în parcul “Mihai Eminescu” din Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.