Recomandări de la pompieri pentru zilele fără apă

Potrivit adresei transmise de S.C. NOVA APASERV S.A Botoşani, în perioada 24 iunie, ora 20.00 – 26 iunie, ora 06.00, se va opri sistemul de alimentare cu apă pe traseul Bucecea – Dorohoi – Botoşani  – Flămânzi.

          Sistarea furnizării apei va afecta municipiile Botoşani şi Dorohoi, oraşele Bucecea, Flămânzi, precum şi comunele Băluşeni, Brăeşti, Broscăuţi, Copălău, Cristeşti, Curteşti, Leorda, Mihai Eminescu, Răchiţi, Stăuceni, Unţeni, Văculeşti şi Vlădeni.          

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga“ al Judeţului Botoşani recomandă operatorilor economici, instituţiilor şi populaţiei să-şi asigure rezerve minime de apă pentru situaţii de urgenţă generate de incendii şi interzice folosirea în scopuri tehnologice a apei din bazinele destinate stocării acesteia în scopul stingerii incendiilor.

Totodată, se impune intensificarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la locurile de muncă. Zilnic, se va asigura personalul necesar primei intervenţii, astfel încât orice incendiu să poată fi observat încă din fază incipientă, când pentru stingere nu necesită cantităţi mari de apă, ci doar stingătoare sau pături ude.

Populaţia este rugată să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe pentru a evita pierderile de vieţi omeneşti şi a bunurilor materiale.

I.S.U. Botoşani şi-a luat propriile măsuri de asigurare a intervenţiilor în cazul producerii unor incendii.

Comunicat de presă.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.