Descoperire mai puţin obişnuită, astăzi, într-o balastieră de pe malul râului Siret, unde un bărbat a găsit un element de muniţie, pe rampa de sortare. Solicitaţi să intervină, pirotehnicienii botoşăneni au stabilit că este vorba de un proiectil exploziv, cal. 75 mm, aflat în perfectă stare de funcționare. Muniţia a fost ridicată şi transportată în poligonul de la Copălău în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

După executarea misiunii de asanare, personalul de pe locul de muncă a fost instruit de către specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu privire la modul de comportare la descoperirea munițiilor neexplodate provenite din conflictele armate.

Pirotehnicienii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi și să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

http://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2017/07/proiectil-gasit-rampa-sortare-balastiere-malul-siretului.jpghttp://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2017/07/proiectil-gasit-rampa-sortare-balastiere-malul-siretului-150x150.jpgOvidiuDiverseIncidenteInformatii UtileLocaleBotosani,Copalau,explozibil,interventie,ISU,munitie,pirotehnicieni,pirotehnisti,poligon,proiectil,Siret
Descoperire mai puţin obişnuită, astăzi, într-o balastieră de pe malul râului Siret, unde un bărbat a găsit un element de muniţie, pe rampa de sortare. Solicitaţi să intervină, pirotehnicienii botoşăneni au stabilit că este vorba de un proiectil exploziv, cal. 75 mm, aflat în perfectă stare de funcționare. Muniţia...