Profesorul și istoricul Gică Manole își lansează la Biblioteca Județeană cartea ”Carol II. De la dezertare la genocid”

Cunoscutul profesor și istoric botoșănean Gică Manole își va prezenta, joi, 30 ianuarie 2020,  ora: 16:30 la Sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu Botoșani, cea mai recentă lucrare a sa. Este vorba de volumul ”Carol II. De la dezertare la genocid”, lansat anul trecut la Iași, sub egida editurii  ”Cartea Românească Educațional”.

Cartea își propune, așa cum ne spune chiar autorul, să ofere cititorilor ”o altfel de istorie despre perioada interbelică, istorie bazată pe surse contemporane, mărturii credibile și pertinente în baza cărora se conturează un alt chip al timpului istoric numit”.

Pe Carol II l-am judecat după fapte nu după vorbe, cât și baza celor mărturisite de oamenii ce i-au stat în preajmă. Este posibil ca răspunsurile, explicațiile și interpretările mele (din această carte) să poarte pecetea subiectivității. Mă întreb care istorie scapă amprentei subiectivității? Folosind mărturii de primă mână ale unor contemporani ce au făcut parte din structurile politice, oligarhice ale epocii, nu am nicio îndoială că aceste mărturii au fost și sunt obiective, în acord cu starea istorică de fapt”.

La activitatea găzduită  de Sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu”, accesul este liber.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.