Spread the love

o-fata-care-asculta-rock-lansata-astazi-la-muzeul-judetean

Asociaţia Buzzmedia va organiza la finalul acestei săptămâni Week-endul BUZZ, manifestare prilejuită de aniversarea a cinci ani de existenţă pe piaţa media botoşăneană a ziarului BUZZ, o publicaţie scrisă de copii şi adolescenţi.

Pe 20 februarie, ora 12.30, la Muzeul Judeţean va avea loc vernisajul ExpoBUZZ – o prezentare a ceea ce a însemnat până acum ziarul „Buzz” în Botoşani. În aceeaşi zi, de la ora 13.00, tot la Muzeul Judeţean, va fi lansată cartea „O fată care ascultă rock”.

Autorul cărţii este Denisa Sandu, elevă în clasa a VII-a la Şcoala 11 Botoşani. De aproximativ doi ani, Denisa face parte din echipa care realizează Ziarul Buzz, timp în care s-a dovedit foarte activă atât pe scrierea articolelor, cât şi ca voluntar în activităţile organizate de Asociaţia Buzzmedia, sau Europe Direct Botoşani. Cartea este despre o tânără din America. Tânăra trece prin tot felul de întâmplări în căutarea celui care i-a ucis tatăl. Ea află o serie de adevăruri care i-au fost ascunse ani de zile de familie şi care, deşi produc un şoc puternic în mintea şi sufletul ei, arată caracterul şi personalitatea puternică a fetei iubitoare de rock.

„Lansarea cărţii reprezintă o nouă etapă în viaţa ziarului Buzz, deoarece dorim să descoperim şi să promovăm copii cu talent la scris şi în zona literară, nu doar jurnalistică. Desigur, pentru zona literară vom apela la girul unor oameni specialişti în domeniu care să se pronunţe cu privire la calitatea scrisului, la talentul literar”, a declarat jurnalistul Ioana Matfeev, fondator şi redactor şef al ziarului Buzz.

Cartea Denisei Sandu a fost realizată cu sprijinul poetului şi scriitorului Sorin Poclitaru, cunoscut mai ales datorită poeziilor preluate tot mai mult în ultimii ani de către tinerii folkişti, şi al Asociaţiei FairPlay. „Faptul ca dumnealui a simţit că Denisa are această scânteie de talent o motivează, o determină să scrie cât mai mult, să citească mult şi să-şi dorească mereu mai mult de la ea”, a mai spus Ioana Matfeev.

Pe 21 februarie, începând cu ora 11.00, va avea loc festivitatea de premiere a concursului de reportaje VerDEEE pentru Botoşani, organizat în colaborare cu Asociaţia RoRec.

Facebook Comments
http://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2016/02/o-fata-care-asculta-rock-lansata-astazi-la-muzeul-judetean.jpghttp://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2016/02/o-fata-care-asculta-rock-lansata-astazi-la-muzeul-judetean-150x150.jpgOvidiuArtisti localiDiverseEvenimenteInformatii UtileLocalePromovariBotosani,Denisa Sandu,lansare,lansare de carte,muzeul judetean
Asociaţia Buzzmedia va organiza la finalul acestei săptămâni Week-endul BUZZ, manifestare prilejuită de aniversarea a cinci ani de existenţă pe piaţa media botoşăneană a ziarului BUZZ, o publicaţie scrisă de copii şi adolescenţi. Pe 20 februarie, ora 12.30, la Muzeul Judeţean va avea loc vernisajul ExpoBUZZ - o prezentare a...