Botoşaniul se implică pentru a șasea oară consecutiv, în campania de mediu „Earth Hour”

sute-de-saci-stransi-de-botosaneni-competitia-capitala-EARTH-HOUR-2013

În acest an, competiția pentru Capitala Earth Hour integrează experiența primelor două ediții și revine într-o nouă formă. Orașele, reprezentate de primării, instituții de învățământ, ONG-uri și asociații locale, centre culturale, biblioteci, muzee sau galerii, sunt invitate să organizeze acțiuni și evenimente diverse pentru comunitățile lor în decurs de o lună: Luna Earth Hour.

La final, orașul care se va remarca prin acțiuni variate și cu impact în comunitate și cu cel mai original program pentru evenimentul final Earth Hour, din 29 Martie, va câștiga titlul de “Capitală Earth Hour”. Idei de posibile acțiuni și evenimente sunt: acțiuni de educație ecologică, mini-proiecte de cercetare pe specii sau habitate locale în școli / licee, ieșiri în natură, observații astronomice, evenimente gastronomice cu produse tradiționale/producători tradiționali și evidențierea rolului esențial, dar puțin știut, pe care aceștia îl au în conservarea naturii în zonele de producție, expoziții pe teme de mediu, conferințe, acțiuni de conștientizare și responsabilizare a cetățenilor etc.

VEZI SI:

În cadrul competiției, la nivelul municipiului Botoșani s-a format o echipă locală de acțiune care să se ocupe de planificarea și implementarea planului de acțiuni și evenimente pentru luna Earth Hour, format din instituții publice: Inspectoratul Școlar Județean, Școala Gimnazială nr. 17, Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani și ONG-uri: Asociația B-Right Media, Asociația Papucul Doamnei și Asociația Culturala Amfiteatru 2006.

==================================================================
Fii si tu membru al comunitatii 4Botosani.ro – Pentru Botosani, o noua atitudine!
==>> Primeste prin email cele mai recente articole!
==>> YM (id mess): pentru4botosani
==>> Facebook: 1. da un like pe pagina noastra sau 2. adauga-ne ca prieteni
==>> Twitter: http://twitter.com/#!/4Botosani
==>> YouTube: www.youtube.com/user/4Botosani
==>> Daca ti-a placut acest articol recomanda si altora folosind taburile de share.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.