Spread the love

Agenţia de presă MEDIAFAX lansează Monitorul Apărării şi Securităţii, publicaţie on-line (www.monitorulapararii.ro), care reuneşte informaţii, monitorizări şi analize din domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale şi internaţionale.

Monitorul Apărării şi Securitaţii are secţiuni dedicate pentru bugete, echipamente militare, legislaţie, război informaţional, securitate cibernetică, organizaţii internaţionale, crize internaţionale, ordine publică.

Monitorul Apărării şi Securitaţii va beneficia de analize originale, în care se regăseşte expertiza unor reprezentanţi ai elitei militare, între care generalul Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al Armatei României, generalul Sergiu Medar, fost şef al Comunităţii Naţionale de Informaţii, Ştefan Oprea, fost reprezentant militar al României la NATO şi Uniunea Europeană, generalul Cristian Dincovici, fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare.

„Lumea traversează o perioadă de acutizare a conflictelor militare şi de creştere a cheltuielilor de înarmare. Războaiele se poartă acum nu numai cu arme, ci şi cu materii prime, valute sau programe de calculator. Într-un asemenea context, apariţia unui produs ca Monitorul Apărării şi Securitaţii ca instrument de informare şi de lucru este o necesitate şi de o utilitate care nu poate fi trecută cu vederea„, a declarat Dorin Oancea, director editorial al Mediafax.

Accesul la acest produs este liber, pentru o perioadă determinată, după care Monitorul Apărării şi Securitaţii va fi livrat pe bază de abonament, separat sau împreună cu alte produse de subscripţie ale MEDIAFAX Group.

Monitorul Apărării şi Securităţii va organiza evenimente şi conferinţe pe temele curente ale domeniului.

Monitorul Apărării şi Securităţii poate fi accesat la adresa web www.monitorulapararii.ro

-comunicat Mediafax-

Facebook Comments
http://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2018/04/IMG_20180402_115852.pnghttp://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2018/04/IMG_20180402_115852-150x150.pngRoxana AiacoboaeiDiverseInformatii Utilelansare,Mediafax,Monitorul Apărării și Securității
Agenţia de presă MEDIAFAX lansează Monitorul Apărării şi Securităţii, publicaţie on-line (www.monitorulapararii.ro), care reuneşte informaţii, monitorizări şi analize din domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale şi internaţionale. Monitorul Apărării şi Securitaţii are secţiuni dedicate pentru bugete, echipamente militare, legislaţie, război informaţional, securitate cibernetică, organizaţii internaţionale, crize internaţionale, ordine publică. Monitorul...