ISU Botoşani vizitat de zeci de copii şi adulţi de Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

isu-botosani-ziua-internationala-reducerea-riscului-dezastrelor-naturale

Astăzi aşa cum am şi anunţat, de „Ziua Porţilor Deschise”, organizată pentru a marca “Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale” – aniversată în fiecare an pe 13 octombrie, Detaşamentele de Pompieri Botoşani şi Dorohoi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost vizitate de cca. 250 de preşcolari, elevi şi cadre didactice, părinţi, dar şi simpli cetăţeni.

Aceştia au petrecut mai multe ore în cele două subunităţi, timp în care au aflat o parte din tainele meseriilor de pompier şi pirotehnist. Specialiştii din cadrul Inspecţiei de Prevenire le-au prezentat musafirilor tehnica de intervenţie din dotarea inspectoratului, modul de utilizare a acesteia pe timpul gestionării situaţiilor de urgenţă, precum şi sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă, fie că e vorba de incendiu, inundaţie, cutremur, alunecare de teren, etc.

Pentru a castiga titlul Echipa de Pompieri a anului 2013 , pompierii botoşăneni au nevoie de cat mai multe voturi pana pe data de 16 octombrie. Click aici pentru a vedea cum ii poti vota!

În anul 1989, prin Rezoluţia nr. 44/236, Adunarea Generală a O.N.U. a desemnat a doua zi de miercuri din luna octombrie, ca fiind „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”, iar 13 ani mai târziu, aceeaşi adunare a decis să menţină respectarea acesteia ca un vehicul de promovare a culturii globale, cu privire la reducerea efectelor dezastrelor naturale, inclusiv prevenirea şi pregătirea împotriva dezastrelor. Conform Rezoluţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) nr. 56/195 din 21.10.2001 şi nr. 64/200 din 21.12.2009, s-a decis ca, în fiecare an, la data de 13 octombrie, să fie marcată Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor. Această zi reprezintă un mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea riscurilor dezastrelor.

Având în vedere dispunerea geografică, judeţul Botoşani este expus majorităţii categoriilor de hazarde naturale care se pot produce: inundaţii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase (secetă, înzăpeziri, grindină, chiciură, îngheţ, furtuni, viscol). Statisticile arată că, în ultimul deceniu, calamităţile naturale, inclusiv cele hidrometeorologice, au tendinţa de creştere, atât în intensitate, cât şi în frecvenţă. În Botoşani, cele mai mari dezastre din ultimii zece ani au fost reprezentate de inundaţiile din 2008 şi 2010, dar şi înzăpezirile de la sfârşitul anului 2012 şi începutul anului 2013.

VEZI SI:

Apărarea împotriva riscurilor implică cunoaşterea lor, dar şi a comportamentului înaintea, pe timpul sau după producerea unei situaţii de urgenţă generate de categoriile de dezastre naturale. Din aceste motive, inspectorii de prevenire ai I.S.U. Botoşani derulează permanent acţiuni de informare a populaţiei şi a factorilor de decizie de la nivel local cu scopul creării unor deprinderi de prevenire şi reacţie la dezastrele naturale.

==================================================================
Fii si tu membru al comunitatii 4Botosani.ro – Pentru Botosani, o noua atitudine!
==>> Primeste prin email cele mai recente articole!
==>> YM (id mess): pentru4botosani
==>> Facebook: 1. da un like pe pagina noastra sau 2. adauga-ne ca prieteni
==>> Twitter: http://twitter.com/#!/4Botosani
==>> YouTube: www.youtube.com/user/4Botosani
==>> Daca ti-a placut acest articol recomanda si altora folosind taburile de share.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.