Imigranții sirieni au ajuns și în Județul Botoșani

tigari-contrabanda-retinute-cooperarii-la-frontiera-de-est-a-judetului

Şase cetăţeni sirieni depistaţi la frontiera de nord. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au depistat şi predat autorităţilor ucrainene sase cetateni sirieni care intenţionau să intre ilegal în România, pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În data de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 08.15 un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul S.P.F. Darabani – I.T.P.F. Iaşi a depistat, in apropierea frontierei cu Ucraina, pe direcţia localităţii de frontieră Baranca, judetul Botosani, şase persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă şi nu aveau documente de identitate asupra lor.

Cele şase persoane, doi bărbaţi, două femei şi doi minori au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acestea sunt cetăţeni sirieni, care intentionau sa intre ilegal in România, cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În baza acordului încheiat cu Ucraina, migranţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.