Spread the love

drumul-spre-europa-dosar-penal-cetateni-ucraineni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au întocmit dosar penal pe numele a doi cetăţeni ucraineni, care au încercat să intre ilegal în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Uniunii Europene.

În data de 11 decembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, au depistat şi reţinut în apropierea frontierei de stat, două persoane care aveau asupra lor câte un rucsac şi nu vorbeau limba română.

În urma verificărilor specifice efectuate în cooperare cu autorităţile statului vecin, s-a stabilit că bărbaţii se numesc S.D., de 20 de ani şi B.M. de 22 de ani, ambii cetăţeni ucraineni. În timpul cercetărilor, bărbaţii au declarat că au trecut pe jos frontiera verde dintre Ucraina şi România cu intenţia de a ajunge într-o ţară din Uniunea Europeană.

Pe numele celor doi cetăţeni poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, aceştia fiind predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin.

==================================================================
Fii si tu membru al comunitatii 4Botosani.ro – Pentru Botosani, o noua atitudine!
==>> Primeste prin email cele mai recente articole!
==>> YM (id mess): pentru4botosani
==>> Facebook: 1. da un like pe pagina noastra sau 2. adauga-ne ca prieteni
==>> Twitter: http://twitter.com/#!/4Botosani
==>> YouTube: www.youtube.com/user/4Botosani
==>> Daca ti-a placut acest articol recomanda si altora folosind taburile de share.

Facebook Comments
http://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2013/12/drumul-spre-europa-dosar-penal-cetateni-ucraineni.jpghttp://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2013/12/drumul-spre-europa-dosar-penal-cetateni-ucraineni-150x150.jpgOvidiuDiverseInformatii UtileLocaleBotosani,Darabani,frontiera,granita,politia de frontiera,Romania,Ucraina,ucraineni,UE,Uniunea Europeana
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au întocmit dosar penal pe numele a doi cetăţeni ucraineni, care au încercat să intre ilegal în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Uniunii Europene. În data de 11 decembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul...