Spread the love

Sub atenta supraveghere a coordonatorilor, elevii şi cadrele didactice ale Liceului Tehnologic „Petru Rareş” Botoşani au pregătit cu atenţie şi au dus la bun sfârşit activităţile Săptămânii Educaţiei Globale care, în acest an şcolar, a avut ca temă: Lumea mea depinde de noi!


Câteva dintre obiectivele acestei săptămâni au fost: formarea şi dezvoltarea unor cunoştinţe, convingeri, atitudini şi comportamente privind capacitatea, în fapt, de “a trăi împreună cu ceilalţi” în bună convieţuire interetnică, interculturală şi spirituală; formarea unui sistem de atitudini realiste şi valori adecvate pentru realizarea unor planuri de carieră realiste şi adaptarea la cerinţele pieţei muncii; însuşirea unor cunoştinţe juridice primare necesare în activităţile lor cotidiene; dobândirea anumitor deprinderi practice pentru a-şi valorifica drepturile şi respecta obligaţiile; adoptarea unei atitudini civice în legătură cu respectarea legilor şi autorităţilor, implicarea în viaţa comunităţii; educarea sensibilităţii copiilor prin implicarea lor în acţiuni caritabile venite în sprijinul copiilor din medii defavorizate; familiarizarea elevilor cu necesitatea respectării drepturilor şi libertăţilor tuturor persoanelor.

Astfel, elevii au participat la activităţi dedicate lor şi susţinute de profesionişti care au răspuns pozitiv la invitaţia noastră: ,,O viață sănătoasă, o viață fără griji’’ (invitat dr.Corneliu Saradan), Educație juridica (invitat procuror Judecatoria Botoșani), ,,Securitatea alimentară’’ (întâlnire cu reprezentanți OPC Botoșani), ,,Educația pentru sănătate între necesitate și realitate’’ (invitat Angelica Straticiuc, inspector la Direcția de Sănătate Publică Botoșani), ,,Viitorul depinde de alegerile pe care le facem’’ (invitat Agenţia Judeţenă pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, dna Mihaela Iacob, invitat Centrul Militar Județean Botoșani, plutonier major, dnul Butnaru Alexandru), ,,Capcana Drogurilor’’ (invitat reprezentant CPECA, inspector Florin Barbu), ,,Obiceiuri pentru un zâmbet sănătos’’ (vizită la cabinetul stomatologic).

Cadrele didactice (Artin Mihaela, Ştefănescu Mirela, Axinte Violeta, Iureţ Ancuţa, Cazacu-Hofman Ciprian, Pălii Raluca, Popescu Mihaela, Delibaş Simona şi bibliotecar Stehan Georgeta) au susţinut activităţi menite să îi îndrume pe elevi în viitorul profesional şi nu numai: ,,Elevii de azi, profesioniștii de mâine’’, ,,Internetul ne ajută să cunoaștem lumea!’’, ,,Fii un luptător pentru libertate, fii informat!’’, ,,Planeta noastra depinde de noi’’, ,,Fără trecut nu există prezent și cu atât mai puțin viitor’’, ”Si noua ne pasă de orașul nostru, de mediul în care trăim’’, „Lumina, suflet, pace, culoare” – concurs de lucrări plastice.

Nu în ultimul rând, a fost organizată o acţiune caritabilă (susţinută de prof. Şalariu Andreea şi prof. Vasilache Mihaela), menită să îi sensibilizeze pe elevii şi cadrele didactice ale liceului nostru şi să vină în ajutorul copiilor de la Centrul Sf. Mina Botoşani.

 

Facebook Comments
http://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2017/11/IMG_20171119_191145.pnghttp://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2017/11/IMG_20171119_191145-150x150.pngRoxana AiacoboaeiÎnvățământactivitati,Liceul Petru Rares Botoșani,Saptamana Educatiei Globale
Sub atenta supraveghere a coordonatorilor, elevii şi cadrele didactice ale Liceului Tehnologic 'Petru Rareş' Botoşani au pregătit cu atenţie şi au dus la bun sfârşit activităţile Săptămânii Educaţiei Globale care, în acest an şcolar, a avut ca temă: Lumea mea depinde de noi! Câteva dintre obiectivele acestei săptămâni au fost:...