Conferință de închidere a proiectului Ocupare și dezvoltare antreprenorială

Asociaţia Inter Concordia a organizat marți, 31 ianuarie, ora 10:30, la Hotel Rapsodia din Botoșani o conferință de închidere a proiectului Ocupare și dezvoltare antreprenorială, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013.

În cadrul acestui eveniment, reprezentanții Asociației Inter Concordia, precum și ai organizațiilor partenere implicate în derularea proiectului, au prezentat rezultatele înregistrate în urma acțiunilor desfășurate în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2012. La această conferință au participat reprezentanți ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, angajatori, persoane aparținând grupului țintă, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai asociaţiilor patronale, precum și jurnaliști.

Iată şi care au fost rezultatele la finalul acestui proiect:
-10 persoane au fost selectate şi sprijinite să îşi dezvolte fiecare câte o afacere;
-56 de persoane care aparţin grupului ţintă au fost formate în domeniul antreprenoriatului;
-12 persoane aparţinând grupului ţintă al proiectului au fost plasate fiecare la câte un loc de muncă;
-62 de persoane au fost selectate pentru servicii de mediere plasare şi facilitarea accesului la informaţii pe piaţa muncii;
-10 afaceri au fost asistate în primele 3 luni de la înfiinţare.

Intervenții în cadrul acestei conferinţe au facut Dl. Eder Bogatu – Manager de proiect, Dl.Sorin SOLOGON – Director AJOFM Botoșani, Dl. Cristian ABABEI – Director OIR POS DRU Nord –Est,  Ionel SCRIPCARIU – Președinte al Asociației Inter Concordia, Dl.Liviu BULGĂRESCU – Asociația Europa pentru Dezvoltare Umană, Dna.Gabriela MIRĂUȚĂ – Compania European Consulting.

Sursa Video: Europe Direct Botosani

==================================================================
Fii si tu membru al comunitatii 4Botosani.ro – Pentru Botosani, o noua atitudine!
==>> Primeste prin email cele mai recente articole!
==>> YM (id mess): pentru4botosani
==>> Facebook: 1. da un like pe pagina noastra sau 2. adauga-ne ca prieteni
==>> Twitter: http://twitter.com/#!/4Botosani
==>> YouTube: www.youtube.com/user/4Botosani
==>> Daca ti-a placut acest articol recomanda si altora folosind taburile de mai jos:
Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.