Spread the love

geografia-se-intalneste-cu-istoria-9-mai-scoala-cuza-vorona-noua

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Europei, rămasă în istorie și sub numele de „Ziua Schuman”. La 9 mai 1950 ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea un plan de colaborare economică între Franța şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.

Ziua Europei nu înseamnă numai data de naștere a proiectului european ci și o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinței de solidaritate, o zi a marii comunități din care fac parte toţi cetățenii Uniunii Europene.

Astfel elevii claselor a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială „Al.I.Cuza” Vorona –Nouă, coordonaţi de profesorul de istorie Cîrneală Violeta în colaborare cu Centrul Europe Direct Botoşani, s-au alăturat acestui mare eveniment într-un mod aparte.

Elevii şi-au propus să scoată în evidenţă esenţa devizei ,,Unitate în diversitate ’’ şi armonia care trebuie să existe în cadrul acestei mari familii europene . Deoarece rivalităţile dintre Franţa şi Germania au dus la declanşarea celor două conflagraţii mondiale şi cum Uniunea Europeană şi-a propus eliminarea acestor rivalităţi, elevii au prezentat despre prietenia care poate să existe între cele două ţări.

Elevii clasei a VII-a au prezentat tradiţiile, obiceiurile, bucataria şi cultura Franţei, iar elevii clasei a VIII-a pe cele ale Germaniei. Pentru a realiza aceasta activitate , încă din ,,Săptămâna altfel – să ştii mai multe să fii mai bun’’, elevii au început să se pregătească. Au realizat diverse desene, postere,unele mai originale decât altele. Vreau sa scot in evidenţă cele trei metode de realizarea a steagului Uniunii Europene , una dintre cele mai dulci metode deoarece steagul e confecţionat din bomboane, prin metoda Quilling şi nu în ultimul rând prin cele 12 păpuşi ţinându-se în horă.

Elevii au fost încântaţi de tradiţiile şi obiceiurile, gastronomia, cultura şi diversitatea limbilor vorbite în marea familie europeană, păstrând totodată identitatea noastră naţională.

Facebook Comments
http://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2014/05/geografia-se-intalneste-cu-istoria-9-mai-scoala-cuza-vorona-noua.jpghttp://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2014/05/geografia-se-intalneste-cu-istoria-9-mai-scoala-cuza-vorona-noua-150x150.jpgAncaDiverseEvenimenteInformatii UtilePromovari9 Mai,Alexandru Ioan Cuza,Botosani,elevi,obiceiuri,scoli,traditii,Uniunea Europeana,Vorona,Vorona Noua,Ziua Europei
În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Europei, rămasă în istorie și sub numele de 'Ziua Schuman'. La 9 mai 1950 ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea un plan de colaborare economică între Franța şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Ziua Europei nu...