Spread the love
  • 10
    Shares

Zece persoane, între care şase copii, evacuate din calea apelor, 160 de locuinţe inundate şi 19 maşini blocate în trafic – aşa arată bilanţul ISU Botoşani, în urma ploilor care au căzut în ultimele 32 de ore în judeţ.

ISU Botoşani a transmis, sâmbătă dimineaţa, că, în urma ploilor abundente şi a viiturilor formate din cauza cantităţilor mari de apă căzute în ultimele 32 de ore, au fost inundate 160 de case, anexe gospodăreşti şi subsoluri, iar pompierii militari şi voluntari au intervenit pentru evacuarea din locuinţele inundate a zece persoane, dintre care şase copii, precum şi pentru salvarea altor şapte persoane surprinse de ape.

De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea a 19 autoturisme care au rămas blocate în trafic în acumulările de apă, precum şi pentru înlăturarea a 27 de arbori căzuţi pe carosabil sau peste maşini.

În sprijinul populaţiei au intervenit, în total, peste 600 de pompieri militari şi voluntari, poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani, Dorina Lupu.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii botoşăneni intervin pentru evacuarea apei din mai multe gospodării din localităţile Iacobeni, Copălău şi din oraşul Săveni.

Județul Botoșani se află sub avertizare cod portocaliu până astăzi la ora 23:00.

Facebook Comments
http://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2018/06/IMG_20180629_135513-1024x587.pnghttp://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2018/06/IMG_20180629_135513-150x150.pngRoxana AiacoboaeiInformatii UtileLocalebilant ISU Botoșani,Botosani,cod portocaliu,inundatii
Zece persoane, între care şase copii, evacuate din calea apelor, 160 de locuinţe inundate şi 19 maşini blocate în trafic – aşa arată bilanţul ISU Botoşani, în urma ploilor care au căzut în ultimele 32 de ore în judeţ. ISU Botoşani a transmis, sâmbătă dimineaţa, că, în urma ploilor abundente...