Au început înscrierile pentru cursurile gratuite organizate de Fundația Dan Voiculescu

Au început înscrierile pentru cursurile gratuite organizate de Fundația Dan Voiculescu. Cursurile se desfășoară online și se adresează copiilor și tinerilor din întreaga țară

Au început înscrierile pentru cursurile gratuite desfășurate în cadrul Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în noul an educațional.

Copiii și tinerii din întreaga țară, care își doresc să facă performanță, vor avea acces la o serie de cursuri gratuite, desfășurate online, pe platforma națională de e-learning ”Școala FDVDR”. O altfel de școală online, transformată într-o experientă creativă și inovatoare!

Scopul acestui program național de cursuri online este acela de a sprijini procesul educațional, permițându-le cât mai multor copii și tineri români talentați și dornici de performanță, de oriunde s-ar afla, să beneficieze de programul gratuit de educație alternativă al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Cursurile vin în completarea programei școlare, printr-o abordare interactivă, punându-se accent pe dezvoltarea abilităților esențiale în diverse domenii, pe imaginație, creativitate și pe dezvoltarea gândirii critice.

Portofoliul de cursuri al Clubului de Excelență acoperă o gamă largă de domenii, de la științe la artă, matematică sau informatică, la programe de dezvoltare personală, emoțională și vocațională, menite să ajute la o dezvoltare armonioasă și completă a talentului, aptitudinilor și personalității copiilor.

Cursurile vor fi susținute de profesorii Clubului de Excelență, dar și de lectori și specialiști de la ITLevelMGT EducationalITC EdustemWALNUT WISDOM, partenerii acestui program educațional.
Înscrierile se vor încheia pe 4 octombrie, iar cursurile vor începe pe 12 octombrie. Acestea se adresează copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani.

Până în prezent, peste 8000 de copii au beneficiat de programul de cursuri gratuite al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Listă cursuri ”Școala FDVDR”, anul educațional 2020-2021:
Istoria Artei
Învățare Rapidă
Regie Film și Scenaristică
Comunicare și personal branding
Debate English Club
Matematică pentru olimpici
Istorie Muzicală și Culturală
National Geographic Learning
Consiliere și orientare în carieră
Programare în limbajul Python
Growth Mindset
Picture Animation
Grafică digitală
Creative Writing
Programare în limbajul Scratch
Dezvoltare de aplicații mobile App Inventor
Web design

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.