Spread the love

Poliția Română a scos la concurs 770 de posturi în mai toate marile orașe ale țării, căutându-se de la agenți sau ofițeri în poliție, până la specialiști în judiciar, criminalistică generală, criminalistică rutieră sau noi ocupanți pentru funcții de conducere a unor instituții subordonate ori inspectorate. Interesant este mesajul transmis de Poliția Română privind imaginea publică proprie.

„Da, ai citit bine. În aceasta perioada, scoatem la concurs 770 de posturi de politisti si personal contractual. Stim ca în aceste zile meseria de politist nu mai pare atât de tentanta. Ai auzit tot felul de lucruri îngrozitoare despre noi: un politist pedofil prins cu greutate de colegii lui. Nu avem noi cum sa-ti facem dovada, acum, ca lucrurile nu sunt chiar asa, dar îti promitem ca, si în acest caz, cei responsabili nu vor scapa. Indiferent de ceea ce se spune despre noi în aceasta perioada, trebuie sa stii ca, din echipa Politiei Române fac parte oameni pentru care nu conteaza decât aflarea adevarului, care nu au liniste pâna nu dovedesc ca, cei care au încalcat legea, sunt acolo unde le este locul, în spatele gratiilor. Poate ca nu suntem perfecti, poate ca avem multe defecte, dar cu siguranta suntem profesionisti, iar rezultatele obtinute vorbesc de la sine. De aceea, înainte de a lua o hotarâre daca sa accesezi sau nu unul din posturile scoase la concurs, gândeste –te si pune în balanta daca munca de ani de zile a unor oameni exceptionali poate fi stearsa cu buretele de o persoana. Pentru posturi din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române: https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concursPentru posturile din cadrul inspectoratelor de politie judetene: https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-teritoriale„, a transmis reprezentanța Poliției Române.

Facebook Comments
http://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2017/08/IMG_20170829_094136.pnghttp://www.4botosani.ro/wp-content/uploads/2017/08/IMG_20170829_094136-150x150.pngRoxana AiacoboaeiIneditmesaj privind imaginea publică,Politia Romana,posturi scoase la concurs
Poliția Română a scos la concurs 770 de posturi în mai toate marile orașe ale țării, căutându-se de la agenți sau ofițeri în poliție, până la specialiști în judiciar, criminalistică generală, criminalistică rutieră sau noi ocupanți pentru funcții de conducere a unor instituții subordonate ori inspectorate. Interesant este mesajul...